Nu am neaparata nevoie de un blog... Dar am nevoie sa imi salvez abilitatea de a istorisi, iar Facebookul nu e locul tocmai potrivit pentru asa ceva (deja cred ca sunt cativa oameni care gasesc povestile mele sufocante, pentru ca ele au invadat tot spatiul meu virtual, sub forma fotografiilor). Va rog sa ma iertati pentru asta. Sa ma iertati si pentru ca partea aiurita a personalitatii mele nu ma va lasa sa scriu fara greseli de editare (si cu diacritice - nu am rabdare, mi-e lene etc). Si sa ma iertati si pentru digresiuni (l-as fi putut omori pe Lawrence Sterne pentru asta si uite ca eu ma tin de asa ceva).
Asadar, voiam sa va spun ca, pe langa obsesia mea pentru fotografii si muzica, am una noua: baiatul meu (1 an si doua luni). Doamne, sper ca o sa imi treaca pana va deveni om mare! Imi dau seama ca nu e nimic nou sau special in ceea ce face, dar pentru mine toate sunt extraordinare. De exemplu, azi am avut o revelatie: sunt mandra sa spun ca primul cantecel pe care l-a cantat a fost unul scris de Mozart!!! (da, dar unul simplu, despre fluturas, cel din aria din "Flautul fermecat").
Cand l-am auzit prima data inganand inceputul acestui cantecel avea, cred, mai putin de 6 luni. Am fost coplesita. "Dar la ce sa ma astept?", mi-am zis. "Muzica i-a inundat corpusorul inca pe cand se afla in lichidul amniotic, deoarece ascultam si cantam muzica... si nu am incetat sa fac asta de atunci". Cand ii schimbam scutecelul, ii cantam mereu acelasi cantecel, iar el ma asculta linistit. Cand il culcam (asta e inca un lucru de care sunt mandra: doar il asez in patut, i-l dau pe Martinel si pe "Suzy", sting becul ... si adoarme, numai ca mai nou canta ceva si apoi adoarme), ii cantam mereu aceleasi doua cantece de leagan (Brahms si Schubert). IN timp ce manca, se juca, il plimbam, auzea din nou o multiiiiiiiiiiiiiiiime de cantecele, iar unul dintre ele era acesta cu fluturasul (e chiar un cantecel simplu, de genul sol-sol-mi, adica ceea ce invata copiii de grupa mica, cum este si "melc, melc, codobelc"). Pentru mine a fost cel mai frumos cantecel din toata lumea.
Acum si-a imbogatit repertoriul cu alte doua cantecele ("In padurea cu alune" si "Saniuta fuge"). Si mai "canta" si la chitara si bate toba (nu va speriati, e o farfurie din metal si o lingura de lemn). A si primit o gramada de jucarii muzicale: o chitara, doua pianuri si un xilofon. In una din zile am cautat pe youtube baietei care canta la chitara. Cel mai mic avea vreo 3 ani si canta ceva simplut (inceputul de la "Samba Pa Ti" de la Santana)... asa ca eu cred ca va putea sa faca si el asta, daca va dori, bineinteles!.
Vreau sa va mai spun un ultim lucru: Dacian s-a nascut cu un semn pe frunte. O vorba din popor spune ca un astfel de semn arata ca va fi si el "o stea". Sper doar ca va fi steaua pe care si-o doreste el si sa fie fericit. Nu conteaza ce va alege, el va fi mereu o stea pentru mine. Vorba lui Mozart: "Stralucesti, steluta mea!" (Twinkle, twinkle, little star!)
(aceasta e o varianta in limba romana a textului original, nu o traducere)
No comments:
Post a Comment